marți, 23 iunie 2015

Convertirea la Ortodoxie a unui renumit om de știință din Olanda


Un chimist olandez, profesor universitar, doctor in stiinta materialelor, a avut sansa sa intalneasca 2 colege cu aceeasi pregatire, romance, care tineau post. Pornind de la curiozitatea politicoasa initiala, incet, incet, dupa discutii si cercetari, dl profesor s-a convertit la ortodoxie. Iata unde duce seriozitatea abordarii si perseverenta in cercetare, cu bune intentii... cu trecere prin manastirea Ioan Casian si apoi Athos. Smerit ca om de stiinta, smerit si in bucataria manastirii. Dumnezeu cauta la sinceritatea inimii omului. Si intra in dialog cu inima sincera. Atat. Restul vine de la sine, natural, cu rabdare. E fascinanta simplitatea dialogului.


marți, 5 mai 2015

Sfantul Efrem cel Nou

CINE ESTE Sfantul Efrem cel Nou?
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit "Grabnic Ajutator in toate nevoile". Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.

Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie (din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce), apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.

Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).

Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

Care sunt DARURILE DEOSEBITE ale Sfantului Efrem cel Nou?
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este:

1. Mare Tamaduitor
Sfantul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor – chiar si a celor asa-zis incurabile – datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic.

2. Mare Facator de minuni
Sfantul Efrem cel Nou – supranumit si "Sfantul Efrem cel Nou Taumaturgul" ("taumaturg" inseamna "facator de minuni") – a primit de la Dumnezeu puterea de a savarsi minuni uimitoare.

3. Grabnic Ajutator in toate nevoile
Toti oamenii care i se roaga Sfantului Efrem cel Nou cu smerenie, cu credinta si cu dragoste, dobandesc rapid mijlocirile sale. Iata numai cateva dintre minunile savarsite grabnic de Marele Mucenic din Nea Makri. Cu ajutorul Sfantului Efrem cel Nou, unii oameni:
•s-au vindecat de boli incurabile
•au reusit la examene
•au izbandit in procese
•au biruit deznadejdea – Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, "SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI"
•au fost izbaviti de foc, de inec, din furtuni si din alte primejdii de moarte
•au fost salvati de la sinucidere – Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, "SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI"
•au rezolvat probleme legate de programe si calculatoare
•au fost izbaviti de droguri – Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut si ca "OCROTITORUL celor DEPENDENTI de DROGURI"
•L-au cunoscut pe Dumnezeu.

Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut in toata lumea pentru:
•universalitatea ajutorului sau – dupa cum reiese din cartile ce descriu minunile sale (precum si din relatarile numeroaselor persoane care au fost ajutate de Marele Mucenic din Nea Makri), Sfantul Efrem cel Nou poate rezolva toate problemele, indiferent de natura (tipul) sau gravitatea lor, de aceea este supranumit "Grabnic ajutator intru toate nevoile".
•rapiditatea ajutorului oferit – Sfantul Efrem cel Nou le vine grabnic in ajutor tuturor celor care-l cheama cu credinta si dragoste, motiv pentru care este cunoscut ca "Grabnic ajutator intru toate nevoile".

CUM PUTEM PRIMI AJUTORUL Sf. Efrem cel Nou?
Dupa cum reiese din numeroasele marturii (publicate in diverse carti) ale celor care s-au bucurat de ajutorul acestui Mare Sfant Mucenic din Nea Makri, toti cei care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou i s-au rugat cu credinta, evlavie si dragoste. Unii i-au citit Paraclisul sau Acatistul, altii (intrucat nu aveau timp si problema trebuia rezolvata urgent) numai l-au chemat din toata inima in ajutor, simplu, fara o rugaciune speciala, ci spunand doar: "Sfinte Efrem cel Nou, ajuta-ma sa... (si spuneau problema pe care o aveau) !". De multe ori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit inainte ca oamenii sa termine rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta.

Alte persoane care aveau probleme mai dificile de rezolvat, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele, etc.), iar Sfantul Efrem i-a ajutat la scurt timp dupa ce i-au facut promisiunea. Alti oameni au mers la Manastirea Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri si s-au inchinat la Sfintele sale Moaste sau au fost insemnati cu acestea in Semnul Sfintei Cruci, sau numai au trimis pomelnice, bani, daruri sau haine la Manastirea sa, si au rugat pe maici sa atinga aceste haine de Icoana Sfantului Efrem cel Nou si de Sfintele sale Moaste – sau sa fie insemnate cu acestea in Semnul Sfintei Cruci – si apoi s-au imbracat cu aceste haine astfel sfintite si s-au vindecat imediat de orice boala sufereau.

Dupa ce primiti ajutorul dorit, trebuie sa nu uitati sa-i multumiti Sfantului Efrem cel Nou, iar cei care ii fac promisiuni, trebuie sa nu uite sa le indeplineasca !!!

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – face minuni uimitoare si azi si le va veni intotdeauna in ajutor celor care il cheama cu credinta, evlavie si dragoste, asa dupa cum a marturisit Sfantul Efrem cel Nou insusi unor crestini: “Nu voi inceta sa vin!”.

De ce a fost descoperit ABIA ACUM Sf. Efrem cel Nou?
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – nu a fost cunoscut ca Sfant pana in secolul al XX-lea, deci vreme de 500 de ani nu a fost stiut de nimeni; poate doar cei din generatia de dupa el au mai stiut ca a fost acolo o manastire, iar calugarii ei au fost rapusi de turci. Sfantul Efrem cel Nou, la fel ca cei din obstea lui, a adormit nestiut de nimeni; nimeni nu a stiut chinurile si felul in care a murit, marturisindu-L pe Hristos.

Astfel, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a ramas ascuns timp de 5 secole, dar a venit vremea sa fie iarasi preamarit de Dumnezeu in timpurile noastre si nu intamplator. Traim intr-o vreme de crunt materialism, in care pacatul a devenit moda, credinta in Dumnezeu s-a racit foarte mult, iar oamenii sunt din ce in ce mai nefericiti si mai stresati, fiind coplesiti de probleme la care nu pot gasi rezolvare.

De aceea, Preabunul Dumnezeu l-a facut cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – in zilele noastre, pentru a ne intari in credinta si pentru a ne ajuta grabnic in toate problemele cu care ne confruntam. Pentru dragostea sa fierbinte pentru Dumnezeu – marturisita prin chinurile ingrozitoare pe care le-a rabdat – Marele Mucenic din Nea Makri, Sfantul Efrem cel Nou, a primit de la Atotputernic o mare putere facatoare de minuni, fiind inzestrat de Creator cu daruri depline, potrivite omului nefericit al zilelor noastre.

Cand este SARBATORIT Sf. Efrem cel Nou?
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este praznuit de Biserica Ortodoxa de doua ori pe an:
•pe 3 ianuarie – ziua aflarii Sfintelor sale Moaste, si
•pe 5 mai – ziua mortii sale martirice.

Cititi mai multe aici: http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/

miercuri, 8 aprilie 2015

Portretul lui Iuda de azi

"Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr-o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s-o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte."
+ IPS Bartolomeu Anania

marți, 18 noiembrie 2014

Dor de sufletul profund romanesc

Spunem mereu ca traim in lumea lui Caragiale, referindu-ne doar la grotescul personajelor Scrisorii Pierdute. Si totusi, evreul Nicolae Steinhardt a descifrat secretul Scrisorii Pierdute, a gasit in acest text dovezi ale frumusetii sufletului romanesc. Iata un evreu care i-a iubit pe romani mai mult decat se pot iubi ei. Citez din eseul parintelui Nicolae:

E lumea minunata a echilibrului românesc, iar de arătat se arată în punctul magic in care Caţavencu îşi cere iertare si coana Joiţica îl iartă. Fără de rostirea vorbelor acelora magice – necesare si suficiente ca orice condiţii ale unei teoreme matematice – vorbe care sunt axul si motorul aristotelic imobil al actului al IV-lea, ne alegem cu o oarecare satiră, bine scrisă, vie, nimic de spus, dar fara taină, fara arierplan si fara nimb.

Actul al IV-lea e totul si duce de-a dreptul la izvoarele românismului
(…) de iertarea lui Caţavencu de către Zoe si de pupaturile din Piaţa Independenţei inteleg sa ma folosesc ca de cele mai formidabile argumente pentru a intemeia afirmatia ca lumea lui Caragiale ne descopera sufletul românesc in toata minunata lui dulceata si crestinatate, in faza machiavelismului relativ, cand rautatea nu era inca absoluta, cand oamenii se mai puteau impaca si inca stiau ierta, cand totul inca nu era pierdut.

Probabil ca Steinhardt a realizat ca modul sau de intelegere a iertarii si impacarii caragialesti ne va mira, si ne explica suplimentar viziunea sa, cu argumente, in capitolul ce incheie eseul, Et in Arcadia ego, din care citez:

Cu aceste putine cuvinte se alege scriitorul rindurilor de faţă la sfîrşitul unei vieţi irosite. Atît doar i-a mai rămas: dreptul de a spune ca a fost si el intr-o lume in care doi oameni grabiti (lucru rar) se ciocneau pe strada si duceau instinctiv si simultan mîna la palarie pentru a-si cere scuze, in care negustorului caruia i s-ar fi oferit un cistig de zece ori cit cel realizat pentru un obiect pe care-l vinduse pe cuvint, nici nu i-ar fi trecut prin gînd ca ar putea sa-l dea altcuiva decit cumparatorului dintii la preţul stabilit verbal, in care nici ultimul dintre ticalosi n-ar fi cautat cearta unui vecin sau unui cunoscut,in care mînia, răzbunarea, ba si stricta dreptate se dadeau rusinate inapoi in faţa vorbelor pentru Dumnezeu, unde orice greseala nu avea neaparat consecinte funeste, unde lucrurile se mai aranjau si de la sine (sub ambianţa unui corp social sănătos) si nu era foc, moarte de om si nu se scufunda pamantul pentru orice nimic, in care pina si infinitul cunoştea forma imblinzită a nefinirii iar verbul trebuie era adesea inlocuit cu se cade, se cuvine, porunca oarba exprimandu-se doar prin alocutiunea straina, ironic si dispretuitor folosita, de musai; in care ciine sa fi fost, bou sa fi fost, magar sa fi fost, si tot nu se putea sa nu recunosti un colţ de rai.

O dulceaţă, o binecuvîntare. o ţară frumoasă, oameni nu numai cuminţi, dar şi binevoitori; ale caror insusiri simple pretuiesc la ananghie – si la ananghie se judeca oamenii si lucrurile – mai mult decat inteligenta francezului, initiativa anglo-saxonului sau priceperea la suruburi a neamtului; crestinismul in toate domeniile, la toate colturile, in toate inimile; un rai, am spus-o de o mie de ori.

S-a dus? Tout paradis, zice Jean Cau, est fait pour etre perdu. Dar nu s-a dus de tot. Ce ciudat lucru, si cit is de ocolite caile Domnului. In scoica aceasta a unei comedii aprige si ostile, lumea romaneasca poate strabate veacurile in tot maretul ei farmec, prevestind de aci, de pe pamint, din iuresul unor intimplari mundane, paradisul a carui nostalgie nu ne va cruţa curînd.

Suntem noi in stare sa mai vrem a putea fi?

Am preluat citatele din eseu si intrebarea finala de pe blogul lui Alex Radescu.

duminică, 7 septembrie 2014

Calauza

Gheron Nikon: Cunoaşterea ne face liberi. Ce învățăm din Călăuza lui Andrei Tarkovski
Cunoaşterea ne face liberi - Fragment dintr-o omilie a Părintelui Nikon de la Nea Skiti

“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!” (Ioan 8, 32)
Cum să cunoaştem adevărul astfel încât să nu fim robi ai diavolului şi ai diavolilor lui, să nu fim robi ai celor ce vor să ne stăpânească? Dacă nu avem această cunoaştere, nu suntem liberi. Începând – se poate să vă pară straniu – începând de la noi înşine; cunoscându-ne pe noi înşine!

Am vorbit mai demult despre o operă cinematografică şi am să fac iarăşi referire la ea. Este foarte important: dacă nu ne cunoaştem pe noi înşine, nu îi vom cunoaşte nici pe ceilalţi. Dacă nu cunoaştem ceea ce se petrece cu noi, nu vom cunoaşte niciodată, pe nimeni.

Filmul, dacă vă amintiţi, se numeşte “Stalker” (Călăuza, n.edit.). Protagoniştii sunt trei persoane: Stalker, Profesorul şi Scriitorul. A căzut un meteorit şi într-o “zonă” imensă şi stranie, a apărut o “cameră” ciudată. Oricine intra în acea cameră şi cerea ceva, acel lucru devenea realitate. La început erau toţi liberi să intre în acea cameră, apoi guvernul acelui ţinut s-a temut ca nu cumva să intre cineva pentru a cere căderea guvernului, la care, a înconjurat toată acea zonă cu grilaje de sârmă şi a ordonat armatei să păzească zona pentru a nu intra nimeni să ceară ceva.

Acum, Profesorul şi Scriitorul cer lui Stalker să îi călăuzească la acea “cameră”. El cunoaşte diferite moduri de a păcăli gărzile, intră şi înaintează în acel ţinut periculos care se apără, fiind parcă, un organism viu care încearcă să îi dezorienteze pentru a nu ajunge acolo unde vor. Atenţie! Nici unul dintre cei trei nu are nume. “Stalker” înseamnă călăuză. “Profesorul” este omul raţional, al lui “2+2=4″. Celălalt este “Scriitorul”- nici acesta nu e nume. Este omul senzorialului, al intuiţiei. Ajung în “cameră”. În momentul în care ajung în “cameră” şi se pregătesc să-şi spună dorinţele, Călăuza le povesteşte o întâmplare despre cineva care, fără să vrea, devenise pricina morţii fratelui său, pe care îl iubea. El este singurul care are nume în această poveste – am să vă spun apoi şi de ce. Acest om, plin de dragoste, care nu iubea nimic mai mult decât pe semeni, intră în “cameră” şi îi cere să-i învie fratele. Se întoarce acasă unde constată că devenise miliardar, şi se sinucide. “Camera”, necunoscând ceea ce ceruse, i-a concretizat dorinţa cea mai adâncă, cea mai mare dragoste a lui – banii! – şi a realizat că nu era deloc acel om superior care se credea a fi, care iubea pe semenii săi mai presus de orice. Dintr-o dată, “camera” i-a descoperit faptul că ceea iubea şi dorea cu adevărat înlăuntrul său erau banii. După această istorisire nu a mai intrat nici unul dintre cei doi în “cameră”. Nimeni nu mai îndrăznea să intre şi să ceară ceea ce îşi dorea. Se temeau că li se va descoperi ceea ce erau cu adevărat şi se temeau să înfrunte aceasta. Atenţie! Este o lege naturală a lumii duhovniceşti: tot ceea ce este reprimat iese la suprafaţă! Tot ceea ce nu vrei să vezi la tine însuţi, patimile şi defectele tale, şi le reprimi, printr-un mecanism necunoscut, psihicul le proiectează asupra celuilalt. Acest lucru îl vedem şi la sfinţi şi la păcătoşi.

Sfântul îşi reprimă sfinţenia nevrând să primească faptul că este sfânt, este permanent îndurerat de păcătoşenia sa iar psihicul proiectează asupra celorlalţi ceea ce el reprimă. Îl auzi că spune: “Ce bun este cutare! Ce virtuos este acesta! Câtă dragoste are! Ce milostiv e!” Tot ceea ce nu vrea să vadă la el însuşi, vede la ceilalţi.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu păcătoşii. Vezi un curvar care nu vrea să accepte faptul că e curvar şi reprimă acest lucru. Ce se întâmplă? Îl proiectează asupra celorlalţi: “Taci! Toţi fac asta! Cine nu face? Este o necesitate fiziologică!” Tot ceea ce este reprimat, iese la suprafaţă! La fel şi hoţul: “Cine nu fură? Toţi fură azi!” Ceea ce nu vrea să vadă la el însuşi, psihicul său proiectează asupra celorlalţi.

Aţi înţeles de ce am spus că dacă nu ne cunoaştem pe noi înşine nu vom cunoaşte nici pe cel de lângă noi? De aceea trebuie să vedem cine suntem. Şi vom vedea cine suntem cu adevărat atunci când ne vom cunoaşte pe noi înşine.

Odată, am reuşit să nu primesc nişte gânduri urâte. Le-am respins. Le-am împins înăuntru. Asta trebuie făcut, până la un anumit punct. M-am dus mândru la stareţ şi i-am povestit. Îmi spune: “Nu, băiatul meu! Noi nu am venit aici ca să ne înăbuşim patimile şi să devenim complexaţi. Am venit ca să le smulgem din lăuntrul nostru şi să înrădăcinăm în locul lor virtuţi!”

Cum ne vom vedea patimile? Intrând în acea “cameră”! Altfel, vom fi ca acela care credea că este un altfel de om şi nu era. Ştiţi care era numele lui? Dikobraz! Ştiţi ce înseamnă în limba rusă? Porc spinos! Ştiţi cum este porcul spinos! Un animăluţ cu burtica moale precum catifeaua – îngăduitori şi buni faţă de noi înşine şi numai spini îndreptaţi către ceilalţi!
Un film foarte înţelept! Să-l vizionaţi!

“Intră în cămara ta!” (Matei 6, 6) – este porunca pe care ne-o dă Evanghelia. Vei intra în inima ta! “Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!” (Luca 17, 21).

Căci altfel nu am fi numai ca porcul spinos – moi şi îngăduitori cu noi înşine şi cu spini îndreptaţi către ceilalţi ci, precum s-a mai spus: luaţi aminte la voi, cei ce vă asemănaţi mormintelor, ipocriţilor, “care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă, sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia” (Matei 23, 27).

Însă, dacă ne întoarcem către noi înşine, ne plecăm capetele şi spunem “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi” şi realizăm cum suntem, atunci, spune Sfântul Grigorie Palama, se va întâmpla următorul lucru: numai pentru că te întorci la tine însuţi – dacă vă amintiţi pilda fiului risipitor, când acesta a văzut la ce decădere a ajuns, “şi-a venit în sine” şi a zis: “Voi merge acasă!” Şi-a venit în sine! S-a întors în el însuşi! Este ceea ce diavolul nu vrea să facem niciodată, ci să fim în mijlocul a toate şi în afara sinelui! Cu totul nebuni! – Când ne întoarcem în noi înşine, când intrăm în acea “cămară” din inima noastră, spune Sfântul Grigorie Palama: “Atunci când mintea se îndepărtează de orice lucru sensibil, este ridicată din furtuna zgomotului ce o înconjoară şi îl priveşte pe omul lăuntric, şi numai ce vede o mască înşelătoare care a fost meşteşugită de înşelarea din partea de jos, aleargă să o curăţească prin plâns”. Vom vedea acea dezgustătoare mască pe care inima noastră a căpătat-o prin înşelarea din “partea cea de jos”, de gheenă, şi atunci ne va apuca jalea. Ne vom pocăi, şi cu lacrimi vom îndepărta masca pe care o poartă sufletul nostru. Iar atunci când ochii inimii noastre se vor curăţi şi vom vedea limpede, atunci îi vom vedea limpede şi pe ceilalţi. De aceea, porunca lui Hristos este: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!”

Sursa: Sfantul Munte Athos

vineri, 23 mai 2014

Cred că toată lumea este convinsă sau o bună parte dintre noi credem că la Parlamentul European de la Bruxelles mai trebuie să se audă și alte voci decât cele predominant actuale. Și una din vocile care va duce un suflu nou și în primul rând un suflu creștin este aceea a lui Iulian Capsali. Care nu numai că este un om cu toate calitățile caracteriale, e un tată de familie cu 9 copii, ceea ce spune suficient, dar este hotărât să ridice problema normalității familiei și a moralității în familie și în viața de toate zilele. Și mi se pare firesc să ieșim din acea idee fixă că un creștin nu se poate murdări bagându-se în politică. Politica, ca și altel domenii ale vieții, ar trebui să fie împănate cu oameni creștini. Ar trebui să facem politicieni creștini, administrație creștină, comerț creștin, miniștri creștini. Faptul că ne dăm la o parte nu face altceva decât să dea posibilitatea ca să se înscăuneze nedreptatea, anormalitatea și fărădelegea. Nu va fi ușor pentru Iulian Capsali, pentru că nu-i doresc să fie conform titlului aceluia – Singurătatea alergătorului de cursă lungă. Să sperăm că nu va fi singur, dar, oricum, îl consider un cruciat. Pornește o cruciadă în care suntem alături de el cu rugăciune și cu prezența nevăzută a Celui care îl va sprijini ca să aducă în sfârșit lumină în acel Parlament. Nu fac parte din categoria euroscepticilor. Dar cred că există o categorie în care mă încadrez, aceea a eurorezervaților. Și această rezervă a mea rezultă din două probleme pe care acest consiliu de la Bruxelles le-a ignorat sau le-a scos de pe listă. Una este scoaterea din Constituția Europeană a rădăcinilor creștine ale Europei. Ceea ce este un neadevăr istoric și o ignorare cu bună știință a ceea ce ar trebui cultivat, nu ignorat. A doua problemă, în care sunt implicată și subiectiv, eu fiind fost deținut politic, este faptul că deși a fost propus, condamndarea comunismului nu a fost acceptată datrită unor țări în care ideea comunistă persistă, în sensul că comunismul este o doctrină foarte bună, numai că a fost prost aplicată. Singura mea dorință era să fi ajuns și în țările lor, și atunci poate că n-ar mai fi gândit în felul ăsta. Iar neacceptarea condamnării unei doctrine care a dus la o sută de milioane de victime în care nu există o zi a comemorării acestor victime, îmi pune iște semne de întrebare. Eu sper că Iulian Capsali va ridica și această problemă și că vor exista niște minți diferite de cele actuale care vor privi lucrurile sub aspectul lor real.

miercuri, 7 mai 2014

Fericire versus divertisment în epoca mass-media

Bioeticianul român Virgiliu Gheorghe susţine joi, 8 mai, la Constanţa, o conferinţă publică. Întâlnirea are loc la Casa de Cultură, de la ora 18, iar intrarea este liberă. Mai jos, Virgiliu Gheorghe la emisiunea Garantat 100%

marți, 8 aprilie 2014

Ortodoxia intre teorie si traire

Evenimentul va fi prezentat de Ciprian Voicilă şi-i va avea ca invitaţi pe Danion Vasile şi Octavian Anastasescu. Se vor lansa volumele: “ Sfinţii de lângă noi” , “Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni “ şi “ Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”. Despre “ Sfinţii de lângă noi” Laurenţiu Dumitru spune: este o carte ca o şezătoare de suflet, cu întâmplări din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mântuirii noastre. Scrisă într-un stil cald, familiar, lipsită de metafore fără rost şi zorzoane lingvistice, cartea se aşază într-un firesc al veşniciei de zi cu zi. În deruta generalizată a lumii de astăzi, Ciprian ne împărtăşeşte ce a auzit, a văzut şi a simţit… Cartea aceasta este ca o floare pe caldarâmul unei lumi agitate. Cine se va opri, o va vedea! Miracolele se întâmplă întotdeauna lângă noi. Octavian Anastasescu în “ Lângă Valeriu Gafecu, Sfântul închisorilor” dă mărturie despre virtuţile lui Valeriu Gafencu, despre minunile pe care le-a trăit lângă acesta, fiindu-i, de când s-au întâlnit prima dată la Târgu Ocna şi de-a lungul vieţii sale, tainic ucenic. Un ucenic smerit, care nu s-a lăudat cu lucrurile deosebite trăite lângă povăţuitorul său. Dar despre care a dat mărturie, spre întărirea noastră în credinţă... O. Anastasescu ne-a lasat moştenire cea mai afectuoasă mărturie despre Sfântul Valeriu Gafencu. Scena în care Valeriu Gafencu- ţintuit pe patul spitalului, incapabil să se ridice şi să vadă lumea de afara, de la fereastră - priveşte în ochii prietenului său, Octav, cum coboară credincioşii de pe dealul Măgurei din Târgu Ocna, ducând la casele lor lumina şi bucuria Învierii este un imn închinat prieteniei şi comuniunii dintre suflete. Avva Justin Pârvu- Mărturii. Amintiri. Minuni - După trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, părintele Proclu de la Metocu Bălan a spus un cuvânt profetic, care a început să se împlinească: Sfântul Justin Pârvu va face mari minuni, spre întărirea credinţei poporului. O mică parte din aceste minuni sunt cuprinse în acest volum, alături de mărturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut şi s-au folosit de prezenţa şi sfaturile sale. Vă aşteptăm cu mult drag la acest eveniment care va avea loc la sediul Curţii Brâncoveneşti din Str. Vasile Lupu, Nr. 43-45 (zona Capitol) informaţii la tel : 0241.511.055 / e-mail : fundatia_smb@yahoo.com

luni, 24 martie 2014

Hramul Bisericii Buna Vestire Constanta

Str Dionisie cel Mic,traseu 102, din Tomis 3 catre Bratianu a treia statie.